Fetița care l-a luat pe

NU în brațe

după Octav Pancu-Iași

Vă spun ca să știți și voi, dragi copii: cuvintele care îmi trebuie ca să scriu povești frumoase le scot din călimară… Într-o zi, un cuvânt mai încăpățânat nu vru deloc să iasă afară. Tot ciocănind disperat cu penița stiloului în sticlă, din călimară ieșiră doar câteva cuvinte: Politețe, Hărnicie, Prietenie.


— Hai, spune-ne ce cauți! au zis ele curioase.


— Îl caut pe NU. Fără el nu pot termina povestea.


— Pe NU? L-a luat o fetiță în brațe și nu-i mai dă drumul…


— Dacă, de pildă, vorbi cuvântul Hărnicie, îi spune mama: „Ajută-mă cu masa!“ sau „Adu apa, te rog!“ sau „Mătură pe hol!“, fetița spune mereu că nu poate. Îl are pe NU în brațe…


— Ori dacă, vorbi cuvântul Politețe, bunica vine de la piață, aducând două coșuri grele, fetița cu NU în brațe nu sare să-i deschidă ușa… Se joacă întruna cu NU.


— Sau dacă, vorbi cuvântul Prietenie, o colegă o roagă să-i explice o problemă grea la matematică, fetiței cu NU în brațe nici nu-i pasă…


— Și unde stă fetița care l-a luat pe NU în brațe? întrebai eu. Aș vrea să o cunosc!


— Te conducem noi, se oferiră cele trei cuvinte…


Deși era târziu, o găsirăm pe fată dormind. NU, din brațele ei, era însă treaz:


— Nu mă întorc în călimară, zise el. N-am de gând! Nicăieri n-am dus-o mai bine ca în brațele acestei fetițe. Nu merg la tine! Nu, nu, nu!


Chiar atunci se auzi glasul mamei fetiței:


— Hai, scoală-te că e târziu! Ajută-mă să pun masa, te rog, e ora prânzului.


— Îndată, răspunse în locul fetiței, Hărnicia. Și cât ai clipi, așternu masa, deschise bufetul și scoase farfuriile de porțelan. În dreptul fiecărei farfurii împături și câteva șervețele albe de hârtie.


Pe scări se auziră pașii liniștiți ai bunicii. Politețea nici nu așteptă s-audă bătăi la ușă. Alergă și o deschise, luă sacoșa încărcată din brațele bunicii, o ajută de-ndată… Între timp Prietenia rezolvase problema de matematică a colegei…


Când fetița se trezi și se dădu jos din pat, veni la mama sa și aceasta o laudă:


— Tare frumos ai așezat masa! Bravo, draga mea!


Bunica îi dărui un măr rumen, spunându-i atentă:


— Ia-l! Ești o fetiță săritoare.


Nici colega ei nu se lasă mai prejos:


— Am două nuci. Le împărțim: una ție și una mie!


Fetița întinse bucuroasă mâinile să primească darurile, dar, în clipa aceea, îl scăpă pe NU din brațe. Eu, care atâta așteptam, l-am apucat de o ureche și am plecat grăbit acasă. Aici, l-am aruncat pe NU în călimara cu cerneală și l-am rugat pe cuvântul Paznic să-l păzească strașnic. Ca să nu-l mai poată lua nicio fetiță sau niciun băiat în brațe…





CE AM ÎNȚELES DIN TEXT?

1.De ce căuta autorul cuvântul NU?

2.Cine îl informează despre locul în care se află cuvântul NU?

3.Ce află autorul de la cuvintele Hărnicie, Politețe și Prietenie?

4.De ce nu voia NU să se întoarcă în călimară?

5.Ce au făcut cele trei cuvinte acasă la fetiță?

6.Cum ar putea fi numit, într-un singur cuvânt, un copil precum fetița care l-a luat pe NU în brațe?


va rog am doar 5 min
ajutorrrr