Răspuns:
Dispreţul e mult mai rău decât ura, într-o augmentare tragică de categorie. El nu e, altfel spus, nicidecum o simplă varietate a urii, cum îndeobşte e perceput, ci un fel de repulsie de fiinţă.
– ură: ostilitate primară, anxietate apărută când un ins e mai rău sau mai bun decât tine într-o privinţă, ţi-a contrariat grav făptura într-o privinţă. E o pulsiune iraţională (ca şi amorul), esenţială pentru aparatul psihic, cu o geneză multiplă – refuzuri, traume, şocuri, ceva ce ţi-a contrariat autonomia -, pe care contăm să o depăşim sau să o atenuăm sublimând-o într-o creaţie tangibilă, artă etc. sau o implicare în vreo iluzie adiacentă de ordin practic (angajare etc.).
– dispreţ, dezgust: repulsie, sentimentul că insul e esenţial situat sub tine şi proximitatea tactilă cu el te poate contamina, îţi poate invada şi macula fiinţa.
