Răspuns:
Când aveam șase ani eram bună prietenă cu doi copii, frați gemeni. Ieșeam aproape în fiecare zi să ne jucăm afară împreună cu alți prieteni comuni. O zi anume, însă, mi-a rămas întipărită în minte pentru mult timp de atunci încolo.
Era septembrie, iar vremea încă era frumoasă, soarele încă ne îmbia cu străluciri reci de la fereastră. Afară era cald, iar noi încă ne puteam juca în voie. Buna noastră dispoziție a luat, însă, sfârșit când am auzit vocea mamei gemenilor strigându-le din depărtare să vină acasă degrabă. Nici nu-și închipuiseră ei care era vestea pe care urmau s-o primească.
