Răspuns:
Aparatura electronică necesită tensiuni de alimentare continue pentru o funcţionare
corectă. Tensiunea obţinută la ieşirea unui redresor cu filtru are, pe lângă componenta
continuă (dependentă de tensiunea reţelei), şi o componentă variabilă (ondulatorie). În
plus, această tensiune scade mult cu creşterea curentului de sarcină (caracteristica externă
este descrescătoare), fiind dependentă şi de variaţiile temperaturii.
Un stabilizator de tensiune ideal asigură la ieşire o tensiune independentă de variaţiile
tensiunii de intrare, ale curentului de sarcină sau ale temperaturii.
Observaţie:
Stabilizatorul real minimizează aceste variaţii la valori nepericuloase pentru circuitul de
sarcină.
Clasificarea stabilizatoarelor după structură:
stabilizatoare serie: elementul regulator al tensiunii stabilizate se află în serie cu
ieşirea stabilizatorului (circuitul de sarcină).
stabilizatoare derivaţie: elementul regulator al tensiunii stabilizate se află în
derivaţie cu ieşirea stabilizatorului (circuitul de sarcină).
Clasificarea stabilizatoarelor după principiul de funcţionare:
stabilizatoare parametrice: au structura cea mai simplă, bazându-şi funcţionarea pe
neliniaritatea caracteristicii curent-tensiune a dispozitivului electronic utilizat (în
general se utilizează o diodă stabilizatoare).
stabilizatoare electronice liniare cu reacţie: se realizează stabilizarea prin
intermediul unei reacţii negative, dispozitivele electronice folosite lucrând (în
regim) liniar. Se pot considera (într-o primă aproximaţie) că aceste stabilizatoare
sunt circuite electronice liniare.
stabilizatoare în regim de comutaţie: sunt stabilizatoare electronice cu reacţie, în
care elementul regulator al tensiunii de ieşire lucrează în regim de comutaţie,
crescând astfel randamentul stabilizatorului.
