La tanti Aura pe stradă erau adunate toate prietenele mele, cam mine nu putuseră să se joace cu adevărat de-a Reginele. Hotărâseră să amâne încoronarea Carmine pentru după-amiază, iar până atunci, cu o minge vărgată de cauciuc, jucaseră Ţările. Mai apoi trecuseră la leapșa și la cei Trei prinți călare. Jucaseră si Unu-doi-trei-la perete și făcuseră pași de furnică, de leu , de elefant și de zână. După ce le-am povestit cum a fost la mama, ne-am împrăștiat și eu am mâncat de prânz cu tanti Aura, mama și Marcel. Resturile le împărțeau, sub masă (căci am mâncat afară), Gigi și Chombe. Cânta la radio o melodie care îmi rămânea în cap zile întregi: „Ada-Kaleh, Ada-Kaleh..." M-am mai ajutat în casă puțin cu văru-meu și pe la patru am ieșit în curte. Carmina se îmbrăcase în întregime în azuriu: purta o bluză cu mâneci scurte de „garofiță”, o fustiță plisată pe care o împrumutase de la Ester și de aceea îi era cam mare și un ciorap-pantalon, tot albastru, dar bătând în cenuşiu. Pe deget își pusese un inel cu peruzea, desigur o imitație, iar în păr își împletise albăstrele. Părea cu adevărat o fee, cum stătea pe tronul împodobit. Garoafa bătută, de la noi din grădină, o purta la ureche, căci își trăsese tot părul pe o parte, aşa încât urechiusa dreaptă și tot gâtul până la zulufii cefei îi apăreau goale și pure, ca într-o pictură. l-am înmânat obiectul ei, perla găurită, pe care o apucă delicat, între degetul mare și arătător. Trase apoi din pălăria unchiului meu bileţelul cu locul peste care avea să stăpânească. -a ieșit strada, poate cel mai anost dintre toate. Într-adevăr, părea că acolo nu se poate face nimic. Căci strada era lungă, tăcută și tristă. Privind-o, simțeai cât de neînsemnat e colțul de lume din care ace parte. Așa putea arăta o stradă dintr-un oraș de provincie uitat de Dumnezeu sau o uliță dosnică intr-un oraș sud-american sau un drum prăfuit, singuratic, din Kansas. Zmeie, fluturând policolore, cu orzile lor de hârtie creponată, încâlcite de sârmele de telegraf, măreau și mai mult singurătatea sperată a străzii. Printre pietrele de pavaj creșteau buruieni și chiar floricele roșii, minuscule. Departe, nde se îngusta spre oraș, strada avea deasupra un soare vestejit. O umbră albastră curgea dintr-o așină a depănării parcată la vreo sută de metri de noi. Acolo, în mijlocul străzii pustii, aşteptam runcile reginei. Carmina, cu coronița aurie pe cap, privea concentrată mărgeaua sidefie. ladeşul și asul dovediseră a avea puteri mari . Ce putea oare face perla din mâna Carminei? Părea că nimic Dă vreun sfert de oră în care ne-am străduit să inventăm ceva. Pănă la urmă însă, Reginn all i secretul: trebuia să te uiți prin gaura perlei. Aveai să vezi în niu. Pe măsură ce-l privea Garmin hătând. Rezumă textul​