Pesimismul se definește ca atitudinea omului care privește cu neîncredere viața și pe semenii săi și care consideră că toate situațiile au un deznodământ fatal.[1] În sens filozofic, pesimismul este un concept opus optimismului și potrivit căruia răul, iluzia, suferința predomină în lume și nu pot fi înlăturate, fiindu-i inerente.[1] Optimismul și pesimismul, deși reprezintă două moduri opuse de a gândi și de a interpreta lucrurile, pot fi cel mai bine explicate dacă sunt plasate pe un continuum,[2] pentru că aceeași persoană poate evolua în timp în ceea ce privește gradul de optimism sau poate avea doze diferite de optimismul cu care privește aspectele vieții sale (familie, carieră, relații etc.).[3]Când suntem setați pe modul optimist emoțional, tindem să vedem lucrurile mai în roz de cât sunt. Poate credem că relațiile noastre merg bine, când deja alții observă crăpături. Poate supraestimăm produsul pe care îl vindem clienților și nu observăm competiția ce ne devansează. Cu un viitor în care „nimic rău nu se poate întâmpla”, tindem să facem investiții financiare mai mari decât ne permitem: un împrumut bancar prea mare, o mașină prea scumpă.
Pe planul empatic, am întâlnit optimiști ce agresau alte persoane prin expresii de tipul „tu ești rău”, „tu ești nefericit”, „tu ești zgârcit” pentru simplu fapt că unii oameni chiar se gândesc în viitor și prevăd unele obstacole ce pot apărea.
