TMă trezește mama într-o dimineaţă din somn, cu vai nevoie, zicându-mi: „Scoală, duglișule, înainte de răsăritul soarelui, iar vrei să te pupe cucul armenesc și să te spurce, ca să nu-ți meargă bine toată ziua?..” Căci aşa ne amăgea mama cu o pupăză care-și făcea cuib, de mulți ani, într-un tei foarte bătrân şi scorburos, pe coasta dealului, la moș Andrei, fratele tatei cel mai mic. Și numai ce-o auzeai vara: „Pu-pu-pup! Pu-pu-pup!” dis-dimineață, în toate zilele, de vuia satul. Și cum mă scol, îndată mă şi trimite mama cu demâncare în ţarină, la niște Vingurari ce-i aveam tocmiți prăşitori, tocmai în Valea-Seacă, aproape de Topoliţa. Și pornind eu cu demâncarea, numai ce și aud pupăza cântând


va rog ajutati mă sa scot din paragraful asta toate accentele ​