Petru și-a terminat programul de muncă și se află în drum spre casă. În ultimele zile a nins ca-n povești, iar afară totul este acoperit de un strat gros de zăpadă.
Mergând pe stradă, Petru a trecut pe lângă un grup de copii care se jucau fericiți. Hainele lor erau pline de zăpadă, aveau nasul și obrajii roșii, dar puteai citi în sclipirea din ochii lor cât de bucuroși erau. Văzându-i cum se joacă, Petru și-a amintit de iernile copilăriei sale petrecute la țară, când toți copiii din satul bunicilor se strângeau pe coastă, legau săniile unele de celelalte pentru a forma un trenuleț și porneau la vale din vârful dealului. Împreună cu Ștefan Paraschiv și Radu Darie, tovarășii lui de joacă și năzdrăvănii de pe vremea aceea, stăteau afară cât era ziua de lungă. Gerul și foamea nu mai contau când se dădeau cele mai strașnice bătălii cu bulgări de zăpadă.
Amintirile-i revin una câte una în timp ce strigătele copiilor se pierd treptat în tumultul urban. Nici nu și-a dat seama cât de repede a ajuns acasă. Înainte să intre în bloc, mai zăbovește câteva minute să admire lucrarea naturii. Încă ninge ca-n povești.
