Bună!
Muntele locul pe care il pot numi o adoua casa. Am copilarit ici alaturi de bunicii mei ,desi adesea imi lipseau parintii , bunicii mei ma tratau cu multa iubire si intelegere. Imi aduc aminte ca eram intr-o noapte afara si nu aveam somn. Parintii mei tocmai plecasera de dupa vacanta de Paste iar eu simteam ca nu mai este nimic care sa ma tina aproape de casa asa ca am plecat pe munte. Desi era intuneric,eram obisnuit cu toata salbaticia aceasta oarecum unica a padurii pe care mereu am considerat-o o buna prietena. Zgomotele crengilor nu imi mai dadeau de mult fiori reci iar animalele pareau sa ma ocoleasca sau pur si simplu sa nu ma considere o amenintare. Mergeam fara tinta ghidat de o stea . Imi place sa cred ca steaua aceea sunt parintii sau bunicii mei care ma vegheaza aici in singuratatea asta. Daca acum isi fac griji? Am oftat si m-a indreptat spre casa , cand un fosnet zgomotos s-a auzit din tufisuri. Simteam ca acela era sfarsitul .... dar nu se putea asa ceva nu? Eram departe de cei care ma iubeau in inima padurii ,incercand sa ma apar de nu stiu eu ce salbaticiune. Am inchis ochii plini de lacrimi si m-am ghemuit speriat. Dintr-o data doua brate calde ma cuprind si aud vocea bunicului meu care a venise sa ma caute,ingrijorat. De atunci am jurat sa nu mai plec niciodata singur de acasa , cel putin nu in padure.
