In lungul câmpiei arse, pustii, se înaltă doar singur palc de sălcii ce ocrotesc, sub umbra deasă a crengilor despletite, un izvor din care şi ele îşi sug viața. Izvorul curge subțire, întinzând in față, ca pe o nåframă, o baltă mică, pe care, uneori, o împunge, ca un ac de tăun, câte o rază de soare. adăpostească în frunzişul sălciilor acestora se strâng stoluri întregi de păsări, de stau ziulica întreagă să se de căldura cotropitoare. Privighetori, scatii, măcălendri, sticleți , câte și mai câte alte neamuri de zburătoare, toate işi găsesc aici sălaşul. E un ciripit , un piuit, spre seară, de te crezi în rai. Nimeni altcineva nu calcă sub acest umbrar singuratic. Şi păsările trăiesc ca-n împărăția lor... Azi e o zi înăbuşitoare. E în iulie. Aerul ondulează, pare că-i sufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arşiţei. Emil Gârleanu, Musafirul
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru web care acoperă despre Limba română. Sperăm că informațiile furnizate v-au fost utile. Nu ezitați să ne contactați dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară. Ne vedem data viitoare și nu ratați să marcați.
