Răspuns:
Nu înseamnă că elocinţa a lipsit, că printre strămoşii noştri nu au existat bărbaţi cu harul de a vorbi bine, de a captiva auditoriul, de a îndemna la acţiune, de a povăţui şi de a se face ascultaţi. Cu siguranţă că aceste calităţi le aveau marii conducători militari şi politici, marii preoţi şi regi: Burebista, Deceneu, Decebal etc. şi mai târziu Gelu, Glad, Basarab I, sau Ştefan cel Mare.
Elemente de retorică, pot fi însă identificate destul de târziu, abia în primele scrieri şi anume, în letopiseţele redactate în limba slavonă. Aici, alături de termenul care denumea această „înaltă înţelepciune”, se întâlneşte şi sensul ce caracterizează în general retorica în epoca medievală, anume acela de „ornament stilistic”.
Primii oratori Au fost dascălii, entuziaşti pedagogi, care au contribuit prin ideile şi activitatea lor la renaşterea culturală şi naţională a secolului XIX. Cei mai de seamă sunt: Gheorghe Lazăr, Petrache Poenaru, Ion Maiorescu.
Explicație:
