Răspuns:
Un cerb mânat de sete venise la izvor, pentru a-și potoli setea. Acolo, când și-a văzut umbra în apă, se bucura cu mândrie de coarnele sale, contemplând mărimea și felurita lor înfățișare. Era însă foarte nemulțumit de picioarele sale subțiri și slabe. Cum zăbovea el cufundat în asemenea gânduri, se ivi un leu, care începu să-l urmărească. În fuga lui, cerbul întrecu leul cu mult. Căci toată puterea cerbilor stă în picioare, iar a leilor în inima lor.
Câtă vreme câmpia se întindea fără arbori, el și-a salvat ființa, depășind mereu pe leu în alergarea sa. Dar când ajunse într-un loc împădurit, la un moment dat se nimeri să-și prindă coarnele în ramurile pomilor, și nemaifiind în stare să fugă, se lăsă prins de leu.
Dându-și seama că va muri, grăi astfel: “Nenorocitul de mine! Picioarele, despre care am crezut că mă vor trăda, tocmai ele mă salvau, iar coarnele în care m-am încrezut atât de mult, acestea mă pierd acum.”
Morala: Astfel, adeseori în primejdii, prietenii, pe care îi bănuiam de necredință, devin salvatorii noștri, iar aceia în care ne încredem foarte mult ajung să fie trădători.
