Răspuns :
Răspuns:
Actul Marii Uniri a românilor vine din nevoia internă a poporului nostru de a trăi în propria „casă”, care să-l organizeze, să-l ocrotească și să-l apere, dar vine și din necesitatea unei noi arhitecturi politice a continentului, în cadrul căreia să funcționeze un concert al națiunilor. Ideea statului național unitar, manifestată de timpuriu (în secolele XV-XVI) în Occident, capătă contur clar în Europa Orientală abia în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În aceste secole, cei mai luminați dintre cehi, slovaci, croați, polonezi, lituanieni, estonieni, letoni, ucraineni, români, greci, bulgari, sârbi și alții - adică dintre acele popoare care nu aveau state naționale libere sau state naționale moderne și unitare - au fost animați de ideea națională, imitând ceea ce francezii, englezii, spaniolii și alții făcuseră mai devreme. Cei mai mari intelectuali și politicieni ai acestor neamuri au înțeles un lucru elementar: fără stat național, popoarele lor riscau să fie înghițite de imperiile rapace, să fie deznaționalizate sau silite să emigreze. Românii, care până la 1859 aveau doar două state autonome, supuse Porții, restul, adică mai mult de jumătate dintre ei, fiind risipiți în Imperiul Țarist, în Imperiul Otoman și mai ales în Imperiul Habsburgic, au înțeles prin elitele lor că nu aveau altă alternativă decât unirea. Revoluția Română de la 1848-1849 a trasat programul de dezvoltare a românilor și de formare și consolidare a României până la 1918.
Prin urmare, după 1848, obiectivul fundamental al românilor, care formau încă din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea o națiune modernă, s-a dovedit a fi unitatea politică națională. Au înțeles atunci conducătorii românilor (dar nu numai ei) că orice națiune merita să aibă propriul său stat unitar, privit drept cadru de conservare și dezvoltare a corpului național, în ansamblu, și al fiecărui individ care compunea acest corp. Imperiile multinaționale dădeau semne de oboseală, nu se mai puteau menține prin preceptele lor medievale depășite, prin absolutism și neoabsolutism, prin soluții parțiale și prin reforme controlate, care nemulțumeau grav popoarele asuprite.ctul Marii Uniri a românilor vine din nevoia internă a poporului nostru de a trăi în propria „casă”, care să-l organizeze, să-l ocrotească și să-l apere, dar vine și din necesitatea unei noi arhitecturi politice a continentului, în cadrul căreia să funcționeze un concert al națiunilor. Ideea statului național unitar, manifestată de timpuriu (în secolele XV-XVI) în Occident, capătă contur clar în Europa Orientală abia în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În aceste secole, cei mai luminați dintre cehi, slovaci, croați, polonezi, lituanieni, estonieni, letoni, ucraineni, români, greci, bulgari, sârbi și alții - adică dintre acele popoare care nu aveau state naționale libere sau state naționale moderne și unitare - au fost animați de ideea națională, imitând ceea ce francezii, englezii, spaniolii și alții făcuseră mai devreme. Cei mai mari intelectuali și politicieni ai acestor neamuri au înțeles un lucru elementar: fără stat național, popoarele lor riscau să fie înghițite de imperiile rapace, să fie deznaționalizate sau silite să emigreze. Românii, care până la 1859 aveau doar două state autonome, supuse Porții, restul, adică mai mult de jumătate dintre ei, fiind risipiți în Imperiul Țarist, în Imperiul Otoman și mai ales în Imperiul Habsburgic, au înțeles prin elitele lor că nu aveau altă alternativă decât unirea. Revoluția Română de la 1848-1849 a trasat programul de dezvoltare a românilor și de formare și consolidare a României până la 1918.
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru web care acoperă despre Istorie. Sperăm că informațiile furnizate v-au fost utile. Nu ezitați să ne contactați dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară. Ne vedem data viitoare și nu ratați să marcați.