În fiecare an, pe 24 ianuarie, sărbătorim dubla alegere a domnitorului Al. I. Cuza. Figura domnitorului este repusă în discuție, inevitabil, cu fiecare aniversare a Micii Uniri. Domnia sa a fost, după cum se spune de obicei, una de maximă însemnătate pentru destinul noului stat proaspăt apărut pe harta Europei. Reformele sale, făcute cu sprijinul generației de revoluționari pasoptiști care se întorc din exil în urma înfrângerii pe care a suferit-o Rusia în Războiul Crimeei (1853-1856), au înscris România pe drumul modernizării și occidentalizării. De aceea, pentru a înțelege felul în care ne-am constituit ca societate modernă, nu este niciodată de prisos să ne reîntoarcem la momentul Cuza. În articolul de față mă voi referi la reformele religioase ale lui Cuza, esențiale pentru viitorul relațiilor dintre Stat și Biserică la noi.
