Răspuns:
Explicație:
Când Bee, fiica de cincisprezece ani a lui Bernadette, îi cere mamei sale să plece în excursia cu familia pe care i-a promis-o dacă obține rezultate bune la școală, aceasta din urmă începe să facă pregătiri frenetice pentru călătorie.
Agorafobă și extenuată de viață în Seattle pe care nu și-a dorit-o niciodată, Bernadette este în pragul unei crize de nervi până când, într-o bună zi, dispare de acasă. Iar lui Bee nu-i rămâne decât să pună cap la cap e-mailuri, documente oficiale și scrisori pentru a dezvălui trecutul secret pe care Bernadette l-a ascuns timp de zeci de ani... La fel de inteligent și de strălucitor pe cât este de fermecător...Unde ai dispărut, Bernadette? își poartă cititorii într-o aventură a imaginației originală și emoționantă. - Elle Captivant și extrem de ingenios. - Entertainment Weekly Fragment din volum: "Fiica noastră, Bee, s-a născut prematur. Era vânătă la naștere. A fost diagnosticată cu „sindrom hipo-plastic cardiac stâng". Îmi închipui că un copil bolnav poate să-i apropie și mai mult pe părinți sau, dimpotrivă, să-i distrugă. În cazul nostru, nu a fost nici una, nici alta. Bernadette s-a implicat așa de mult în recuperarea lui Bee, încât asta a devenit parte din ființa ei. Eu m-am îngropat în muncă, instituind un fel de parteneriat: Bernadette lua deciziile, eu plăteam pentru ele. Când Bee a intrat la grădiniță, era sănătoasă, chiar dacă neobișnuit de mică pentru vârsta ei. Întotdeauna presupusesem că, în acel moment, Bernadette se va întoarce la munca ei din domeniul arhitecturii sau măcar că va repara casa. Infiltrațiile formaseră găuri în tavan; ferestrele cu mici crăpături deveniseră panouri de carton lipite cu bandă adezivă. O dată pe săptămână, grădinarul tăia buruienile de sub covoare. Casa noastră se întorcea efectiv în pământ. O dată, când Bee avea cinci ani, eram în camera ei și ne jucam de-a restaurantul. Mi-a luat comanda și, după multă râvnă în bucătăria ei miniaturală, mi-a adus „prânzul". „Mâncarea" din farfurii era umedă și maronie. Mirosea a noroi, dar era mai ușoară. - Am scos-o de acolo! a zis ea mândră, arătând spre podeaua de lemn care era atât de umedă după atâția ani de ploaie, încât Bee pur și simplu putea să sape în ea cu o lingură. După ce Bee s-a obișnuit la grădiniță, Bernadette n-a arătat nici un fel de interes pentru repararea casei sau pentru orice fel de muncă. Toată energia pe care o canalizase odată cu atâta curaj către arhitectura o cheltuia acum pe crize de furie la adresa Seattle-ului, pe care dura o oră să le exprime pe îndelete. Să luăm exemplul intersecțiilor cu cinci artere. Prima dată când Bernadette a comentat despre abundența intersecțiilor cu cinci artere din Seattle, a părut ceva foarte relevant și perspicace. Eu nu observasem, dar într-adevăr erau multe intersecții cu o stradă în plus care ieșea din ele și care te obliga să aștepți la încă un semafor. Cu siguranță, era ceva care merită discutat în cuplu. A doua oară când Bernadette a izbucnit cu privire la același subiect, m-am întrebat dacă voia să adauge cumva ceva nou. Dar nu. Doar se plângea și mai vehement. M-a rugat să-l întreb pe Bill Gates de ce mai locuiește într-un oraș cu așa de multe intersecții ridicole. Când m-am întors acasă, m-a întrebat dacă vorbisem cu el despre asta. Într-o zi a luat o hartă a vechiului Seattle și mi-a explicat că înainte erau șase planuri de urbanism diferite care, de-a lungul timpului, s-au contopit fără să existe un plan general. Într-o seară, când mergeam la un restaurant, s-a abătut câțiva kilometri din drum ca să-mi arate unde se întâlneau trei dintre planuri, la o intersecție din care leșeau șapte străzi. Apoi a cronometrat cât a trebuit să așteptăm la semafor. Talmeș-balmeșul din planificarea urbană era doar unul dintre slagarele lui Bernadette.
