Explicaţi scrierea semnelor de punctuaţie din primele trei replici ale
dialogului din text "Ghiocelul" după Hans Christian Andersen.

O rază de soare sfredeli la sfârşitul iernii stratul de zăpadă. Ea pătrunse în pământ până la bulbul ghiocelului. Îi aduse veşti despre lumea plină de lumină de la suprafaţă.
– Intră în căsuţa mea! o invită floarea cu ospitalitate.
– Nu pot, drăguţule. Încă n-am destulă tărie ca să deschid uşa, îi explică raza.
– Voi încerca s-o deschid eu! hotărî ghiocelul.
În câteva zile, sub zăpadă, încolţi un boboc alb-verzui. Frunzele lui, înguste şi groase, aveau menirea să alcătuiască un fel de umbrelă ocrotitoare în jurul florii.
– Bine ai venit, ghiocelule! strigau într-un glas razele soarelui, sorbindu-l cu ochii.
– Bine v-am găsit! le salută bucuroasă gingaşa floare.
Deodată, un vânt rece vâjâi deasupra ghiocelului.
– Nu se cuvenea să ieşi atât de devreme din căsuţa ta, fârtate! Te-au păcălit razele soarelui. Puterea încă-i în mâinile iernii. Te voi face să simţi şi tu acest lucru! strigă el cu furie.
Timpul se răcise brusc. Pentru o floare atât de fragilă era o vreme să mori de frig, nu alta. Dar plăpândul ghiocel avea mai multă putere decât credea el însuşi. Îl întăreau bucuria de a trăi şi încrederea în anotimpul reînvierii naturii. Când fulgii de nea roiau deasupra lui, el îşi înălţa senin lujerul firav peste zăpadă, înclinându-şi puţin căpşorul.
– Ce curajos eşti, ghiocelule! îl admiră soarele primăvăratic, mângâindu-l cu razele sale. În curând vor apărea şi alte flori: viorele, brânduşe, brebenei, toporaşi. Dar tu primul ai tras clopotele, vestind sosirea blândei primăveri.