Răspuns:
- Personajul principal din textul dat este un tânăr aflat la trecerea de lacopilărie la adolescenţă, într-un moment de cotitură în existenţa sa: plecarea î nstrăinătate, care implică despărţirea de spaţiul familial, de uliţa copilăriei, depropriul trecut. Numele său nu este precizat, pentru evidenţierea sa fiind folositpronumele personal de persoana a IlI-a singular masculin. în zugrăvirea imaginiipersonajului se împletesc mijloacele de caracterizare directă cu cele decaracterizare indirectă, trăsăturile acestuia reieşind din comportament, din gesturi,din trăiri, din relaţiile cu celelalte personaje. Naratorul nu oferă informaţii despreportretul fizic sau moral al personajului, rolul său fiind acela de a nota stările saleinterioare şi de a-i descrie gesturile şi comportamentul. în schimb, personajul estecaracterizat direct de către celelalte personaje: părinţii şi bunicii. Din replicapărinţilor reiese faptul că fiul lor se află la vârsta maturităţii: Eşti bărbat de-acum,în timp ce bunicii îşi văd nepotul încă insuficient maturizat: Tot copil eşti, măibăieţelule!, aspect ce reiese şi din diminutivul folosit. în fragmentul citat,personajul ne apare entuziast, sensibil, o fire dornică să călătorească şi să cunoască.Personajul se dovedeşte a fi un spirit liber, trăsătură care reiese indirect dinfaptul că uneori, în singurătate, asculta şuierele trenurilor, care îi accentuau dorinţanerostită de a călători, dorul de pribegie, î n interiorul său, atracţia depărtării semanifestă tumultuos {dorul de pribegie zvâcnea în el ca vântul mării în pânzeleunui însufleţit catarg: îngândurându-i ochii, bombându-i fruntea, fluturându-ivisurile, aplecându-i tinereţea spre viaţă) şi duce la naşterea unor idealuri măreţe.
-
-
- Stăpânirea de sine este o altă trăsătură a personajului. Febra plecării, pe careo resimte în ajun, îl domină şi este percepută ca o greutate plăcută, nefiind însăexteriorizată. în timp ce mama sa îi pregăteşte lucrurile, se îndreaptă spre poartă şiîşi cuprinde capul în mâni: era atâta povară în falnica bucurie care-i umpleasufletul, de-i părea că palmele lui sprijineau un soare de asfinţit. Şi sufletu-i cântade nădejdi ca cerul toamnei de cocori. Personificarea sufletului, dublată decomparaţie, are ca efect evidenţierea intensităţii bucuriei personajului, a speranţeiîn propriul viitor.O altă trăsătură a personajului este sensibilitatea care reiese din modul încare reacţionează faţă de bunicul şi tatăl său. Replicile celor doi îl emoţionează şi,dacă vorbele bunicului îl fac să i se strângă inima, cele ale tatălui îi aduc lacrimi înochi, iar atunci când aude vocea uliţei izbucneşte în lacrimi. De altfel, el se aflăîntr-o relaţie specială cu acest personaj simbolic care este uliţa şi care concentreazăîn viziunea lui propria copilărie. Reproşul ei: Vezi! Toţi vin spre casă, numai tu teduci! şi lacrima pe care i-o zăreşte prin propria lacrimă, pietricica luminată derazele lunii, îl fac să conştientizeze că plecare lui nu este o simplă călătorie, că esteo despărţire de fiinţele şi lucrurile de dragi, de propriul mod de viaţă.Personificarea uliţei este un mod de a evidenţia relaţia reciprocă de afecţiune dintrecei doi, iar gestul tânărului care se apleacă să mângâie acest spaţiu al copilărieidezvăluie dramatismul despărţirii.În acest fragment din opera literară Uliţa copilăriei, Ionel Teodoreanuilustrează durerea cu care fiinţa umană se desparte de locul copilăriei sale, iar prinpersonajul creat scoate în evidenţă spiritul contradictoriu al omului: de a fi atras denecunoscut, dar de a simţi în egală măsură tristeţea plecării
sper ca acum sa fie bine aici se regasesc toate personajele si toate intamplarile pe scurt.
