Matei este un copil foarte ursuz. Nu vorbeste cu nimeni si este foarte suparacios. Prietenia nu exista si i se par obraznici oamenii care indraznesc sa vorbeasca cu el.Astazi, Matei vine imbufnat de la scoala.Patru colegi il invitasera la joc. Tocmai pe el care este perfectiunea intruchipata !!! Cat tupeu ! Se aruca pe perna moale. Era foarte revoltat. Incepuse sa arunce pe podea cu toate lucrurile ce-i cadeau in mana. Migrenele isi spuneau cuvantul. Matei adormi neimpacat. Dar deodata, auzi o muzica dulce. Casca ochii in jur. Aproape ii iesisera din orbite de atata mirare. Se afla pe un cerc gigant, inconjurat de alte mii de cerculete. Dar nu asta il interesa cel mai mult pe Matei, cat locul de unde venea acea melodie cereasca. Cand privi mai bine cerculetele din jur, observa printre ele un patratel auriu, pe care se odihneau niste zane cu parul balai ca insusi soarele. Ele cantau. Matei ramase vrajit. Trilul era depre prietenie.- Dragi zane, intreba Matei, voi sunteti fermecate ?- Cum, dragi ? Ne-ai numit pe noi dragi ? Parca tu nu suportai pe nimeni si vroiai o lume a ta. Iat-o ! Dar ia aminte, nimeni nu va vorbi cu tine. Si nimeni nu te va ajuta ! Si-si luara zborul.Bietul Matei !!! Cum se jignea singur. “Ce prost am fost! Nechibzuinta intruchipata! Sunt inchis intr-o lume a mea! Nu-mi doream asta! Asa-mi trebuie!”De atata disperare, cazu. Dar nu de pe cerc, ci din pat.Asa a invatat Matei ce inseamna prietenia.
