Era o zi frumoasa care zambea si soarelui si norilor din vata da zahar.Lumina soarelui avea sa fie vazuta in sfarsit de aproape de catre Iustin si Eduard cei doi eroi ai mei.
Eu aveam sa merg la NASA intr-un tur cu clasa si de a observa cat mai multe lucruri noi. Toata amiaza m-am gandit la acest lucru pana cand sosi clipa. Eram inauntru . Inima ae zvarcolea in mine la fel si gandul de a vedea eroii mei. Ma cufundam intr-o melancolie placuta. Simteam ca pot sa zbor, sa zbor pana la soare si sa vad pamantul in cea mai frumoasa forma. Totusi un vis ramane vis dar gandul exista.
Trecuse aproape tot turul. Se facea noapte si o adiere rece si inspaimantatoare se simtea. Acum ochii priveau pamantul dar nu de acolo de sus ci de jos. Vazusem navete care calatoreau in secolele vechi, multe mostre, poxe cu planetele sistemului solari, sateliti naturali si multe altele dar degeaba daca nu aveam cu cine sa-mi impart sentimentul cel de a zbura. Oricum am iesit din NASA acum ma indreptam spre autocar cand cineva ma striga din spate. Erau ei,eroii mei. Ma priveau bland si imi spuse aa nu renunt in visele mele si se vbor ideplini si asa am favut si inca acvum sper ca am sa fiu aatronaut si am sa zbor pe albastrul nemarginit al cerului.... Sper ca ti-am fost de ajutor....:-)
