ce cade în văzduh haotic luat de vânt,
şi-nfăşurându-mă în sfânt mormânt
zadarnic cat să scap,
mă simt înfrânt
şi dat cu totul peste cap,
m-aruncă zdravăn la pământ.
Rămân captiv în mrejele-ţi de aur
care pe umeri ţi s-adună valuri-valuri,
tu eşti Tezeu iar eu înfrântul minotaur,
rămân captiv în mrejele-ţi de aur.
Să ştii că ţi-am ascuns în poezie,
inima mea ce mai c-o ia la vale
de n-ar fi-al ei destin ca-n piept închisă
să zacă în mâhnire nedescrisă,
pământul l-ar cutreiera de-ar rupe zale
şi s-ar ascunde negreşit în frenezie...
