Citeşte următorul fragment:
Tarziu de tot, ameţit de mirosul fânului cosit peste care îmi așternusem o foaie de cort, intepat de
gânduri şi de regrete, nu-mi găseam astâmpăr.
Noaptea era limpede,
Cand deschideam ochii, mi se arăta departe, în vale, Dunărea luminată de lună, sclipitoare şi strâmbă
ca un latagan. In aceeaşi pulbere albăstrie, vedeam şi zăvoajele din susul Oltenitei, şi ostrovul negru din fata
noastră, cu pădurea lui deasă de arini. Iar în jurul meu, de pretutindeni, din ierburile înflorite, se ridica
concertul in pizzicato al atâtor greieri de noapte, ca mil de viori mărunte, risipite prin iarba. Un murmur
discret şi cristalin tremura sub fiecare floare.
Şl-mi aduceam aminte de observatia curioasă a nu ştiu cărui aeronaut în noaptea liniştită, din nacela
balonului care aluneca fara zgomot prin vazduh, nicio larmă de pe pământ nu se mai aude, de la câteva sute
de metri in sus - numai lătratul câinilor şi cântecul pătrunzător al greierilor...
E ceva straniu in potrivirea asta.
Cu mii şi mii de ani in urmă, în misterioasa era primară, umilul cântec al greierului a fost singurul glas
cu care nefericita noastră planeta saluta, pentru întâia oară, splendoarea mută a firmamentului. Murmur de
uimire, plângere sfioasă din umbră preludiu al întunecoasei tragedii terestre, sau ruga arzătoare, în care
tremurau de pe atunci presimtirile viitorului fatal - cine ar putea să spună? Cantecul grelerului se ridica şi
atunci în zadar spre stele din sânul pământului, pe când planeta noastră, ca un ghem de suferinte, se
rostogolea izolată în nemărginire...
Visam cu ochii deschişi.
Cineva må strigă pe nume, de la câțiva paşi. Mă ridic şi văd nişte umbre in marginea maracinişului
dinspre apă. E sublocotenentul X, care mă invită să prindem peşte cu prostogolul, pe Dunăre. A luat cu el un
sergent şi doi soldati de prin părțile balții.
Coborâm în linişte pe poteca dintre mărăcini şi ne oprim jos, la mal, în fața morilor, care stau negre şi
neclintite pe luciul de argint mişcător. [...]
Toți tăcem, cuprinşi de gânduri. Sergentul - un negustor de cherestea, cu capela dată pe ceafă şi cu
nasul mare în bătala lunii - Işi caută un loc potrivit. Il vad apoi cum îşi răsuceşte sfoara pe după mână, apucă
in dinti prostogolul de o parte şi, cu o mişcare bruscă, 11 aruncă. O clipă, plasa rotunda se desface ca o fustă
deasupra apei, apol dispare... Dar când trage prostogolul la mal, cherestegiul fluiera a pagubă: n-a prins
nimic
George Topîrceanu, Memoni de război
*pizzicato - mod de a cânta dintr-un instrument muzical cu coarde prin clupirea acestora
*nacelă - cabina suspendata de un balon pentru a transporta echipajul
*prostogol - plasă de pescuit
A. Scrie pe foaia de examen, in enunturi, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinte cu privire la
textul dat.
1. Indica sensul din text al secventel nu-mi găseam astâmpăr.​