Istoria hârtiei


Imaginaţi-vă pentru o clipă cum ar arăta lumea fără hârtie şi vă veţi da seama de importanţa acesteia şi de impactul pe care l-a avut asupra omenirii.
În mod evident, dorinţa de a comunica a apărut dinaintea mijloacelor practice de a o face, motiv pentru care oamenii au început să-şi comunice ideile şi informaţia folosind tăbliţe de lut, mătase, bronz, plăci acoperite cu ceară sau alte materiale. Desigur şi aceste metode erau bune, dar materialul era greu de folosit şi adesea costisitor, două caracteristici care au dispărut odată cu inventarea hârtiei.
Papirusul, primul material asemănător hârtiei, era folosit de egipteni încă din anul 4000 î.Hr. El era obţinut prin presarea tulpinilor de trestie până când deveneau nişte foi subţiri şi rezistente, potrivite pentru scris.
Hârtia, sub forma pe care o cunoaştem astăzi, a fost inventată în China în anul 105 de un eunuc de la Curtea Imperială, pe nume Cai Lin.Înainte de această invenţie, chinezii scriau pe mătase, care era foarte costisitoare, sua pe tăbliţe de bambus, care erau prea grele. Cai Lin a inventat o alternativă mai ieftină şi mai uşoară. El a anunţat Curtea că produsese hârtia, un amestec de coajă de copac, năvoade şi lemn de bambus, pe care le presase şi din care obţinuse un material foarte subţire pe care se putea scrie cu uşurinţă.
Istoria ne arată că acesta nu a inventat ceva cu totul nou, ci doar a adus îmbunătăţiri unui produs deja existent. Înainte de apariţia acestei hârtii exista, cel puţin din anul 49 î.Hr. un tip de hârtie produsă din cânepă, o plantă fibroasă asiatică.
Chinezii foloseau hârtia şi în alt scop decât scrisul: de pildă, pentru a împacheta diferite obiecte, cu rol decorativ sau ca îmbrăcăminte. După câteva sute de ani, noua hârtie şi micile variaţii ale acesteia au înlocuit definitiv mătasea, babusul şi tăbliţele de lemn ca suport pentru scris.
În jurul anului 600, călugării budişti au adus arta producerii hârtiei şi în Japonia, unde aceasta a devenit în scurt timp unicul material pentru scris, precum şi materialul folosit pentru confecţionarea păpuşilor, a aevantaielor şi a pereţilor despărţitori ai caselor. În anul 750, chinezii au intrat în răboi cu arabii, iar mulţi dintre ei au fost capturaţi. Pentru a fi eliberaţi, aceştia le-au promis arabilor că îi vor învăţa secretele producerii hârtiei.
Deşi a durat ceva timp, cunoştinţele căpătate de arabi în acest domeniu au ajuns şi în Europa. Arabii au construit prima fabrică de hârtie în oraşul spaniol Xativa în jurul anului 1000, care a fost preluată de mauri, după ce armatele europene i-au izgonit pe arabi. Acest eveniment a fost considerat unul pozitiv, fiindcă în acest fel arta fabricării hârtiei s-a răspândit în Europa Creştină.
Până în jurul anului 1250 Italia era principalul producător şi exportator sw hârtie, iar pe la mijlocul sec. al. XIV lea călugării francezi au început să fabrice hârtie pentru a scrie textele sfinte. Problema consta în faptul că textul era scris pe hârtie cu peniţa, astfel că informaţia, deşi hârtie se găsea din belşug, nu putea fi răspândită pretutindeni.
Şi germanii au început ulterior să fabrice hârtie (cu ajutorul de specialitate al italienilor), reuşind să îmbunătăţească mult procesul de producţie şi calitatea produsului.