In fata mea se ridica stanca Lupului, o stâncă ciudată din care bucăți mari de rocă sta să se desprindă in orice clipă. Soarele cădea tangential, iar razele parcă se spargeau in mii de fărâme, scânteind in lumina de foc a apusului. În spatele stâncii începea brusc o pădure întunecoasa de brazi vânjoși si înalți, care își purtau cu semeție podoaba verde. In dreapta stâncii, un lac mic, dar adânc si misterios isi crease loc, ca un ochi de balaur doborat si ratacit aici. Se auzeau talagile animalelor care se îndreptau catre adăposturi. Soarele scădea încet, încet către orizont iar vântul începu sa sufle mai vârtos. De la poalele stâncii izvora un mic fir de apa care susura apoi prin padure si se prăbușea după câțiva kilometri intr-o cascada mica, in dreptul morii lui Tache. Inserarea cobori repede si cuprinse intr-o imbratisare rece tot tinutul, iar in aer se ridică repede un miros înțepător de cetina arsă. Mai strabatui inca o data cu ochii stânca, fără sa reușesc sa străpung însă negura care o învăluia, si dadui pinteni surului către casa. Undeva, in depărtare, cineva cânta dintr-un fluier.
