Recapitulare
Cu uratul
fragment din Amintiri din copilărie
după lon Creanga
Odată, la un Sfântul Vasile, ne vorbim noi vreo câțiva băieți din sat să ne ducem cu
plugul, căci eram şi eu mărişor acum. Şi în ajunul sărbătorii Sfântului Vasile toată ziua am stat
pe capul tatei să-mi facă şi mie un buhai.
Doamne, ce mai ceartă ți-oi da eu, zise tata de la o vreme. N-ai ce mânca la casa
mea? Vrei să te îmbrâncească băieții mai mari prin omăt? Acus te descalt!
Văzând eu că mi-am aprins paie-n cap cu treaba asta, am plecat pe furiş de-acasă, la
urat, ca nu cumva să îmi ia tata ciubotele și să rămân de ruşine înaintea tovarășilor.
Şi o luăm noi de la popa Oslobanu, tocmai din capul satului din sus, cu gând să um-
blăm tot satul... Când colo, popa tăia lemne afară şi cum a văzut că ne aşezăm la fereastră și
ne pregătim de urat, a început a ne zice:
De-abia s-au culcat găinile şi voi aţi şi început? la stați oleacă, năzdrăvanilor, că vă
dau eu!
Noi, atunci, am luat-o la fugă, căci era un om neprimitor popa Oşlobanu. Şi din spaima
aceea, am fugit noi aproape jumătate de sat înapoi.
Mái, ce popă ursuz şi hapsân! zicem noi, după ce ne adunăm cu totii la un loc, în-
ghetați de frig si speriati.
- Ei, acum, ce-i de făcut? Hai să intrăm aici în ograda asta zise Zaharia lui Gâtlan
că ne trece vremea stând în mijlocul drumului.
Şi intrăm noi cu toții la Vasile Aniței și ne aşezăm la fereastră, să urăm după obicei.
- Ură tu, măi Chiriece - zic eu lui Goian - și noi, măi Zaharie, să pufnim din gură ca
buhaiul; iar voi ceilalți să strigati: hăi, hăi!
Şi-odată şi începem a ura cât ne ținea gura. Și
ce să vezi şi să nu crezi? Unde nu se ia hapsâna de
nevasta lui Vasile Aniței cu cociorva aprinsă după
noi, căci tocmai atunci trăgea focul să pună colacii în
cuptor la rumenit.
Vai, bată-vă norocul să vă bată! zise ea, gro-
zav de supărată. Dar ce înseamnă asta? Cine v-a învă-
țat? ne-a întrebat femeia.
Atunci noi, de ruşine o luarăm la fugă mai ce-
va decât am fugit de la casa lui popa Oslobanu...
- Dar bun pocinog a mai fost şi-aista, zicem noi, oprindu-ne în mijlocul satului, aproa-
pe de biserică. Încă una-două de-acestea şi ne scot oamenii din sat afară. Mai bine să mergem
la culcare. Şi după ce ne sfătuim noi şi pentru la anul, cu jurământ să umblăm tot împreună,
ne-am despărțit unul de altul, zgribuliți de frig şi hămesiţi de foame; şi hai fiecare pe la casa
cui ne are, că mai bine-i pare. Şi iaca aşa ne-a fost umblarea cu plugul