O furnică însetase şi intrând într-o apă mare ca să bea, o luă repejunea apei şi o ducea în jos, fiind aproape să se înece.
Iar o porumbiţă, văzând-o că se îneacă, aruncă o ramură de copac lângă dânsa, de care furnica agăţându-se, îndată a fost scoasă la mal şi astfel porumbiţa a scăpat-o. De atunci ele se întovărăşiră amândouă.
Şi nu după multă vreme se întâmplă că un păsărar întinse pe jos nişte laţuri, risipind pe deasupra lor mei ca să amăgească pe porumbiţă şi s-o prindă.
Dar furnica, văzând pe păsărarul acela, merse drept la dânsul şi-l pişcă de picior aşa de tare, că de usturime sări în sus ţipând; iar porumbiţa atunci se sperie şi, fugind, scăpă de primejdie.
