Un studiu bazat pe reexaminarea unor date arheologice din ultimii 30 de ani, realizat de cercetători din Marea Britanie, SUA, Australia şi publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, pune în evidenţă influenţa semnificativă a omului, de-a lungul istoriei, asupra ecosistemelor naturale de pe continente şi insulele ocupate, semnalează cotidianul spaniol El Mundo.
Ideea că societăţile anterioare Revoluţiei Industriale au avut un efect redus asupra mediului înconjurător sau asupra diversităţii speciilor este eronată, susţine documentul, bazându-se pe folosirea unor noi clase de date, ca ADN vechi, izotopi stabili, microfosile, precum şi pe aplicarea unor noi metode statistice. Potrivit acestuia, dispariţiile de specii pe scară largă au început cu mii de ani în urmă pentru că s-a vânat excesiv ori s-a schimbat modul de utilizare a pământului.
Autorii identifică patru faze principale în care acţiunea omului a avut ample efecte asupra ecosistemelor naturale: expansiunea globală a omului în Pleistocenul târziu; răspândirea agriculturii neolitice; colonizarea insulelor; urbanizarea şi comerţul.
Descoperiri arheologice arată că „Homo sapiens” era prezent în estul Africii acum 195.000 de ani şi că specia se răspândise în toate colţurile Eurasiei, Australiei şi Americilor de acum 12.000 de ani. Această creştere a populaţiei pe plan mondial are legătură cu o varietate de dispariţii de specii, printre cele mai semnificative numărându-se reducerea cu aproximativ două treimi a speciilor de „megafaună” sau mari animale sălbatice acum 50.000-10.000 de ani, cu efecte dramatice în ceea ce priveşte structura ecosistemului şi răspândirea seminţelor.
Răspândirea agriculturii a pus noi presiuni asupra evoluţiei plantelor şi animalelor, cu o durată fără precedent şi efecte asupra distribuţiei speciilor, potrivit raportului. Datele arată că domesticirea oilor, caprelor şi vacilor s-a produs iniţial în Orientul Mijlociu acum 10.500 de ani şi a ajuns în Europa, Africa şi sudul Asiei după câteva milenii.
Cercetările arată că domesticirea câinilor a avut loc înainte de apariţia societăţilor agricole, în prezent existând între 700 de milioane şi un miliard de câini în lume. În contrast cu animalele domesticite, procentajul vertebratelor sălbatice care au mai rămas este descris ca „extrem de mic”.
Referitor la efectele ocupării insulelor, cercetătorii observă că fenomenul translocaţiei de specii a fost atât de obişnuit încât arheologii vorbesc de „transported landscapes” (peisaje strămutate). Odată cu omul, pe insule au sosit noi specii, focul, despădurirea şi ameninţările la adresa unor animale de pradă şi păsări indigene.
Studiul semnalează, de asemenea, efectele expansiunii comerţului începând din Epoca Bronzului, cu o perioadă de intensă agricultură ca răspuns la tot mai numeroasa populaţie şi pieţele emergente. În Orientul Mijlociu, pădurea indigenă a devenit teren pentru cultivarea măslinului, viţei-de-vie şi smochinului. Între 80% şi 85% din terenurile adecvate pentru agricultură au fost cultivate în Orientul Mijlociu acum 3.000 de ani, potrivit unui studiu menţionat în document. ✊
