1.Cu cine vorbeste micul școală despre școală?
2.cum este în realitate, școală domnească?
3.Cum sunt școlarie​.
va rog
Domnul vucea
Auzisem eu de turci, de muscali si de nemtii cu coada; ziua, la miaza-mare, îivedeam înaintea ochilor cu palose late, cu sulite lungi, calari pe cai, sarind gardurilemahalalei, ca si cum ar fi sarit o dâra de bou; îi vedeam robind roate de copii si demuieri, lasând în urma lor jale si nori grosi de pulbere.Dar oricât m-ar fi spaimântat si fericit lumea basmelor s-a povestilor, când mi-aduceam aminte ca de la S-ta Marie o sa trec la Scoala domneasca, din coloarea denegru, uitam si de turci, si de muscali, si de nemtii cu coada, si de "tara cocorilor".Ma apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestita scoala, ca de un urs împaiat, gata sa fug. Mi-era frica si mi-era draga. Si mi-era draga fara sa banuiescnici cum e, nici unde e.Doua lucruri aflasem: ca e "domneasca", iar nu cum era a noastra din curteabisericii, si ca dascalul e "profesor", trebuind sa-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceamnoi, la al nostru, "Nea Nicuta".De pe la Sân-Petru eu îmi luam ghiozdanul, îi treceam baierile pe dupe gât sicolindam pe aceleasi carari din gradina noastra, zicând ca am plecat la Scoaladomneasca. Uneori îmi legam de mijloc, c-un crâmpei din frânghia mamei, taiat pefuris, si pe Grivei, si-l luam cu mine. Cânele casca de caldura, repezea capul dupemuste, clantanind dintii.Eu îi vorbeam de Scoala domneasca:- Hai, mai Grivei, mai, nu fi lenes. Acolo e scoala, nu gluma... profesor mare si învatat, iar nu ca Nea Nicuta, care se încurca când zice cazania... Mai Grivei, esteasa de grozav profesorul ca, d-ai vrea, chiar si tu ai învata carte... Ci lasa mustele,nu fi prost... Sa-i zici "Domnul" ca, de nu, îti manânca coada... Si sa nu scoti limbad-un cot, ca-ti manânca si urechile, bunatat' de urechi, mai Grivei, mai...Câte nu spuneam si pisicii! Parc-o simt si acum, ghemuita în sân, calda simoale. Torcea, cu capul pe gura camasii, cu ochii lenesi si galbeni.- He! he! Martinico... hai la Scoala domneasca, ca sunt profesori buni... Sa nu-ti fie frica... Daca ai învata adunarea, îsi da un soarice... la scadere îti da doi... lafractii te face împarateasa soaricilor... Daca nu te-i sili, sa stii, draga Martinica, ca teia de coada, te învârteste de trei ori si-ti crapa fierea de pamânt...Voiam sa sperii pisica. Pisica, sfârr-sfâr, închidea pleoapele lenes si nepasator,iar mie îmi treceau fiori reci d-a lungul spinarii, caci eu credeam pe profesor atât demare, ca mi-l închipuiam mai mare si mai tare ca tata chiar... Doamne, dar daca, înloc sa ia pisica de coada, m-o înhata pe mine d-un picior?...Se ducea chieful pe copca, si ma întorceam acasa, însirând pisicii vorbe demângâiere:- Lasa, Martinica, nu fi fricoasa ca Domnul e bun... nu bate la palma... nu pune în cârca ca sa traga la spete... nici nu te-asterne cu talpile la falanga, ca Nea Nicuta,când bea ce-a strâns cu discul.Mai erau cinci zile pâna la Scoala domneasca. Toate lighioile din curte aflaseraca va sa ma duc la o scoala mare. Cânele, pisica si cei patru cai ai tatii stiau pe derost cum trebuie sa fie în ochii Domnului: nici unul nu s-ar fi dus fara botini înpicioare, caci desculti nu i-ar fi primit decât Nea Nicuta, c-un sfant pe luna.Noaptea visam scoala: un palat mare, mare si frumos, ca în basme, cu porti defer, cu geamlâcuri, cu usi de clestari, cu ziduri vapsite ca niste icoane, si mai împodobite decât steaua lui Nea Nicuta, încondeiata de Burghelea, zugrav vestit,​