Dănuţ ştia de ce dormea Ali pe covor în
odaia lui, în loc să doarmă afară, în pridvor dar nimeni nu trebuia să ştie
nici ce ştia Dănuţ, nici că Ali sforăia în odaia lui, încolăcit pe covor ca un continent de purici. La drept
vorbind nici lui Dănuţ nu-i prea venea la îndemână să ştie ce ştia, fiindcă ştiind, frica de noapte şi singurătate, nenumită, îl privea gata să vie, ca cineva strigat pe nume.
—Hai să mă dezbrac, se îmbărbăta Dănuţ sculându-se zgomotos de pe pat.
Începu să-si scoată hainele, cu mişcările
factice ale actorilor când reproduc pe scenă gesturile mici de toate zilele. Din odaia Olguţei răsunară moi bufnituri de perne şi râsete de două glasuri.
