Adevărații prieteni, rudele mai presus de
sânge, erau trei: Vasile Bănăţeanu, Roman al
ca un mare secret în cel mai ascuns ungher al inimii.
lui Tudorel și Adam al Vicii. Eram născuți tus-
Începeam să-mi tălmăcesc viitorul pe linia de vis a
patru în același an. Vârsta mea de la cinci la acestei descoperiri, încât pentru nimic în lume nu
şapte ani stă sub zodia de auroră' a acestor prietenii.
m-aș fi încumetat s-o împărtășesc și altora. În fie-
Dimineața, de-abia trezit, numai ce auzeam strigăte care zi puneam zenitul la încercare, dacă se mai ține
din curte, din toate puterile: „Lúlu Popii, Lúlu, Lúlu pe urmele mele sau nu. Aș fi fost fără îndoială de-
zamăgit de moarte să fi aflat într-o zi că zenitul mă
trădează. Și continuam să țin taina sub trei lacăte și
șapte peceţis. Totuși, odată, în răgazul dintre două
jocuri, îi spun lui Adam al Vicii cât de ales este
creștetul meu, sub tăria cerului. Numaidecât Adam
își ridică și el ochii - și o ia razna. Pe urmă se în-
toarce și-mi zice: „și cu mine vine cerul!" L-am
privit cu un zâmbet de milă, cu îndoială apoi, și pe
urmă cu nedumerire. Adam își întărea cele spuse cu
un „zău curat", formula curentă a jurămintelor în
sat. „Zău curat - nu minţi?", il mai întreb eu o dată,
cu toate că ştiam că orice asemenea întrebare era de
prisos. ,,Zău curat că nu mint", făcu încă o dată Adam,
c-o hotărâre ce mă rușina. Formula era pentru noi
prea sacră, decât să mai fi putut sta la îndoială. Eram
dezolatcă nu mă dovedeam a fi singurul ales, dar în
aceeași clipă un alt gând mă îndruma către o nouă
încercare. „Ascultă, Adam, îi zic, tu s-o iei pe uliță
în sus, eu o iau pe uliță în jos. Dacă cerul se ține de
tine, cum zici, și vine și cu mine, cum zic, atunci
crapă și zărim ce-i acolo înăuntru. Poate că o să ve-
dem chiar îngeri... și Adam, înduplecat și el de lo-
gica mea, ce părea închegatăto și fără greș, o luă pe
uliţă în sus, iar eu pe uliță în jos. După ce mântuirăm11
Popii!" O mică pauză. Apoi: „Lulu". Pe urmă iarăși:
„Lúlu Pópii! Lúlu Popii!" Chemările se urmau cu
modulații și variațiuni de accent ce veneau de-a
dreptul din dorul inimii. Fusese așa de lungă noap-
tea! O noapte întreagă nu ne-am văzut! De multe ori
îi lăsam într-adins2 să cheme cât mai mult și cât mai
felurit, căci Mamii îi făcea un deosebit haz acest cor
ce varia între răcnete și cântece. Mă îmbrăcam și
ieșeam. [...]
Cam din același timp mă urmărește și amintirea
unei zile când am pus la încercare cerul. Umblând oda-
pe uliță cu ochii în sus, am băgat de seamă că cerul
venea tot cu mine. Zenitul se mișca din loc, ţinân-
du-se neîntrerupt deasupra mea! Era o descoperire cu
suta de pași, fără de a auzi niciun pocnet de grinzi
cerești în înalt, ne oprirăm. Tăria albastră nu s-a
despicat. Ne-am apropiat iarăși unul de celălalt. „Mer-
gea cerul cu tine?", îl întreb. „Mergea", zice Adam.
„și cu mine mergea, răspund eu, dar atunci de ce nu
crapă în două?"
SCRIE IDEILE PRINCIPALE SI IDEILE SECUNDARE AL FRAGMENTULUI DE LA SUS​