Tipuri de raţionamente
1. După direcţia procesului de inferenţă între general şi particular, există inferenţe deductive şi inductive (nedeductive).
Inferenţele deductive sunt acelea în care dintr-un anumit număr de premise este derivată o concluzie care este la fel de generală sau mai puţin generală decât premisele din care a fost obţinută (concluzia nu spune mai mult decât spun premisele din care a fost obţinută).
Inferenţele inductive sau nedeductive sunt acelea în care concluzia este mai generală decât premisele din care a fost obţinută şi chiar dacă premisele sunt adevărate, concluzia obţinută, rămâne, totuşi, probabilă.
2. După numărul premiselor din care se obţine concluzia, inferenţele deductive pot fi imediate şi mediate.
O inferenţă deductivă este imediată dacă şi numai dacă concluzia este derivată direct dintr-o singură premisă, fără nici un alt pas intermediar.
O inferenţă deductivă este mediată dacă şi numai dacă concluzia este derivată din mai mult de o premisă (ex. silogismul şi polisilogismul).
3. În funcţie de corectitudinea logică, inferenţele deductive pot fi valide şi nevalide.
O inferenţă deductivă este validă atunci când din premise adevărate se obţine o concluzie adevărată.
O inferenţă deductivă este nevalidă atunci când premisele pot fi adevărate, însă concluzia este falsă.
4. După felul premiselor inferenţele mediate pot fi ipotetico-categorice şi disjunctivo-categorice.
5. După numărul cazurilor examinate inferenţele inductive pot fi clasificate în: inducţie completă şi inducţie incompletă.
