Un şoarece de neam, şi anume Raton, 
Ce fusese crescut su’ pat la pension, 
Şi care în sfîrşit, după un nobil plan, 
Petrecea retirat într-un vechi parmazan, 
Întîlni într-o zi pe chir Pisicovici, 
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum că domnul Raton îndată s-a gătit
Se o ia la picior, nu e de îndoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii în pămînt, 
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfînt, 
Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc?
Binele şoricesc cît de mult îl doresc
Şi cît îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!
Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei, 
Şi că aveţi cuvînt să vă plîngeţi de ei;
Dar eu nu sînt cum crezi; căci chiar asupra lor
Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.
Eu carne nu mănînc; ba încă socotesc, 
De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.“
La ast frumos cuvînt, Raton înduplecat, 
Văzînd că Dumnezeu de martur e luat, 
Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni
Cu neamul şoricesc a se-mprieteni, 
Îl duse pe la toţi, şi îl înfăţişă
Ca un prieten bun ce norocul le dă.
Să fi văzut la ei jocuri şi veselii!
Căci şoarecii cred mult la fisionomii, 
Ş-a acestui străin atîta de cinstit
Nu le înfăţişa nimic de bănuit.
Dar într-o zi, cînd toţi îi deteră un bal, 
După ce refuză şi limbi, şi caşcaval, 
Zicînd că e în post şi nu poate mînca, 
Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa.
Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat!
Pe cîţi gura punea, 
Îndată îi jertfea;
Încît abia doi-trei cu fuga au scăpat.

Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit
compune o compunere de 10 randuri in care sa prezinti caracteristicile unei fabule,utilizan spre exemplificare versuri din textul dat