S-a iscat un vârtej ca din senin. (...) si dacă de pe jos fura flori pene si hartii, de pe o ramură luă um
cărăbus mititel, castaniu, cu aripile fragede, cu ochisorii ca două neghinili. Cărăbus de primăvară. (...)
Vartejul si-a făcut gustul. (...) apoi s-a topit deodată. (...) lar cărăbușul căzu pe o bucățică de hârtie
albă și rămase acolo, amei. Când s-a trezit, privi imprejur: un drum prăfuit. Şi din capătul drumului,
fantos, cu pieptul în platoşă, cu pintenii ascufiji, venea un cocos. "Ia! Scap de unul si dau peste altul, isi zise
cărăbușul: ăsta mă-nghite! "Cocosul s-a apropiat, s-a uitat cu un ochi la cărăbus si a trecut mândru înainte.
"Am scăpat! "gândi cu bucurie cărăbuşul si se întoarse să privească după cocos. (...) Cărăbușului
nu-i venea să-şi creadă ochilor că mai e in viată. (...) la să zboare acuma, cât putea mai repede, de-acolo,
pe vreo creangă de copac. Să-şi încerce aripile și le desfăcu. In clipa aceea, un pui de sturz, mai mărisor
ceva decât o nucă, zbură spre el. "Ei! De aşa paseri mici, mai de seama mea, mi-i drag si mie," gândi
cărăbuşul, pregătindu-se chiar să dea sturzului "ziua bună". Dar sturzul se lăsă lângă bucățica de hârtie,
deschise pliscul, apucă, cu lăcomie, cărăbușul si: hap! hap! Mai să se înece, il inghiti.
Sărăcuful cărăbus!
(Sărăcutul.... Emil Gârleanu)


1)Transcrie,din text,o figură de stil învățată și precizează felul ei​