Răspuns:
Chiar prietena mea!
În clasele primare i-am luat apărarea unei fete cu un an mai mică decât mine și apoi am devenit cele mai bune prietene.
În gimnaziu, eu am plecat la altă școală și nu am mai luat legătura. Nu știam despre ea decât cum o cheamă. Nu am mai aflat nimic despre prietena mea decât nu demult, de la sora mea, cum că preda cursuri de karate în paralel cu școala.
Fata asta a avut tot timpul un loc în inima mea și am păstrat tot timpul amintirea jocurilor noastre copilărești. M-am gândit că ea și-a făcut mulți prieteni noi și că m-a uitat.
Acum nu mult timp, când eram clasa a X - a un băiat cu doi ani mai mare s-a luat de mine și i-am răspuns. M-a amenințat și, nici acum nu îmi pot da seama de ce, eu l-am pârât iar lui i-a fost scăzută cu un punct nota la purtare. Atunci băiatul a lăsat totul așa.
Într-o zi mă plimbam singură pe o străduță lăturalnică când m-a văzut. M-a împins tare și era cât pe ce să cad când m-am simțit prinsă de niște mâini puternice.
Am auzit o voce bine cunoscută care m-a întrebat :
- S-a luat de tine?
- Da.... am răspuns eu încercând să-mi amintesc unde mai auzisem vocea asta.
- Nu ți-e rușine să te iei de fetițe lipsite de apărare? a întrebat apoi salvatoarea mea.
- Dar cine mai e și mogâldeața asta? a întrebat el.
- Îți arăt eu mogâldeață! a zis ea.
Apoi m-a lăsat ușor jos și l-a împins puternic pe acel băiat. El a căzut, apoi s-a ridicat speriat și a luat-o la goană.
- Lașule! a strigat ea.
Apoi s-a întors spre mine calmă și mi-a spus, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat:
- Cred că ai uitat să-mi dai numărul tău de telefon ultima dată când ne-am întâlnit!
Abia atunci mi-am dat seama cine îmi vorbea : Era chiar prietena mea!
