Primul catren conturează atmosfera nocturnă specifică iubirii romantice, ascunse de privirile indiscrete. Imaginea focului ilustrează o antiteză cu întunericul nopţii, dar căldura lui completează caracterul intim al cadrului. Cele două epitete potolit şi vânăt exprimă, de asemenea, o armonie excepţională a spaţiului, care favorizează jocul de dragoste. Repetiţia din versul Păn'ce mintea îmi adoarme, pân'ce genele-mi clipesc realizează un paralelism sintactic ce redă gesturile amorţite, liniştite, sugerând detaşarea de zbuciumul cotidian. Descrierea gesturilor culminează cu imaginea lumânării şi a somnului care anticipează un abandon în iubire al cuplului de îndrăgostiţi.
