ως ο
La Medeleni
(fragment)
după lonel Teodoreanu
Dănuţ Deleanu tocmai terminase clasele primare. Era licean, in
vacanță la Medeleni. Se opri în marginea drumului, ținând mândru un
zmeu. Se codi o clipă, cercetă zările, apoi începu să fugă depănând
sfoara zmeului între degete. Copilaşii satului veniră în pâlcuri şi priveau
naivi spectacolul. Dănuţ zâmbi către ei. Zmeul se înălţă deasupra satu-
lui, mai sus decât dealurile, decât soarele, decât rândunelele.
Din urmă, un ţăran îi zise:
- Hai, conaşule, că-i vremea să mergem la gară!
în frunte cu Dănuţ, alaiul copiilor ajunse la poarta ogrăzii. Il aştepta
doamna Deleanu, mama sa. Băiatul urcă şi trăsura porni. Mama ii
scutură costumul elegant de marinar şi îi înclină bereta albă spre ceafă.
La gară aşteptară trenul, privind şinele nervoase.
- Uite-l pe tata, mamă! strigă Dănuţ.
La fereastra unui compartiment, mâinile domnului Deleanu fluturau
către cei de pe peron. La uşa vagonului apărură pletele întunecate ale
Olguței care sări de pe scară, veselă, familiară, apoi o sărută pe mama.
În urma ei, cu mişcări liniştite, cu ochi mari, păşi Monica.
- Iți pare bine că ai venit la noi, Monica? o întâmpină doamna
Deleanu, îmbrăţişând-o cu drag.
Olguţa şopti ceva la urechea Monicăi.​