Răspuns:
Ultima din dinastia Tudorilor, regina Elisabeta, a murit fără moștenitori în 1603. Tronul i-a revenit celei mai apropiate rude, James al VI-lea de Scoția, care a primit numele de James I al Angliei și primul monarh din dinastia Stuart. De vreme ce Scoția și Anglia erau acum conduse de același rege, vechiul antagonism dintre acestea părea să dispară încetul cu încetul. Însă, cele două țări au continuat să fie separate (fiecare avea propriul parlament și propriile legi), iar speranța lui James privind o unificare completă a fost spulberatî. James a fost cel care a folosit pentru prima dată termenul Marea Britaniepentru a desemna regatele sale engleze, galeze și scoțiene.
La începutul domniei lui James (1605), un grup de conspiratori catolici au încercat să arunce în aer parlamentul și pe rege. Acesta a fost celebrul Complot al Prafului de Pușcă, care a culminat cu arestarea lui Guy Fawkes și a altora. Totuși, în ciuda acestui început nefericit, catolicii nu aveau să reprezinte un pericol major pentru James, deși au rămas o minoritate cu greu acceptată și adeseori persecutată.
Conflicte
Mai amenințătoare însă erau conflictele din ce în ce mai ample dintre rege și parlamentarii englezi. Membrii parlamentului puteau să se opună voinței regelui, deoarece Coroana sărăcise și nu se mai putea baza doar pe sursele de venit tradiționale. Aceasta era adesea nevoită să ceară fonduri parlamentului (impozite), ceea ce însemna că membrii parlamentului puteau dezbate politica regală și cere soluționarea revendicărilor lor (reforme sau concesii) în schimbul acordării de fonduri. Dispute și mai severe s-au iscat în jurul stabilirii prerogativelor regale – puterile ce îi reveneau numai regelui – și care puteau fi analizate sau criticate de parlament.
Asemenea dispute au început în ultimii ani de domnie a reginei Elisabeta, când războiul de lungă durată împotriva Spaniei a secat resursele coroanei. Prestigiul reginei Elisabeta a ajutat-o să mențină situația sub control, însă James a fost mai ghinionist și lipsit de tact. El a pretins că dreptul divin al regilorle conferea monarhilor o autoritate divină, dar era imposibil să impună această autoritate deoarece coroana era slăbită, iar această convingere nu făcea altceva decât să-i irite pe parlamentari.
Mai mult, atât James cât și fiul său Carol I (1625-1649) își întărâtau supușii, în special prin faptul că se bazau pe favoriți înstăriți, dar antipatici, ca de exemplu ducele de Buckingham (care a fost asasinat în 1628). Prin urmare, Carol și liderii parlametului erau suspicioși unii față de ceilalți încă de la început.
