Ecaterina Teodoroiu a fost, prin exemplul sacrificiului personal, eroina-simbol a primului război mondial. A fost femeia-soldat care nu a dorit să rămână în spatele liniilor unde se dădeau luptele ci a ales să fie acolo unde încleştarea era mai aspră, acolo unde moartea lovea pe nevăzute. La doar 23 de ani, ea a căzut în luptele de la Mărăşeşti din august 1917 şi la centenarul acelor lupte figura ei apare, alături de cele ale atâtor femei din România, ca preţ pe care românii l-au plătit războiului şi urmărilor sale.
Născută în 1894 în judeţul Gorj într-o familie de ţărani, Ecaterina Teodoroiu a mai avut 5 fraţi şi 2 surori. A fost o elevă silitoare şi, înainte de a ajunge la liceu în Bucureşti pentru a deveni învăţătoare, a fost eleva şcolii germane din Târgu Jiu. A urmat şi o şcoală pentru surori medicale şi a fost membră a organizaţiei pentru tineret Cercetaşii României.
Intrarea României în război în august 1916 a fost primită cu entuziasm de populaţie şi mulţi tineri s-au înrolat voluntari şi s-au aruncat în spirala morţii pentru ideile generaţiei lor. Ecaterina Teodoroiu a fost şi ea una dintre acei tineri şi a ales varianta dură a experienţei războiului, de a se înrola şi de a se duce pe front. S-a spus că moartea unuia dintre fraţii săi în toamna anului 1916 a fost ceea ce a determinat-o să ia o decizie radicală. Entuziasmul ei era, totuşi, o excepţie pentru o femeie la acea vreme. Istoricul Ioan Scurtu consideră că şi educaţia ei şi situaţia României la acea dată au contribuit la hotărârea Ecaterinei: "Ea s-a afirmat într-un moment aş spune simbolic din istoria participării României la război, şi anume acţiunea populaţiei oraşului Târgu Jiu, care a apărat oraşul şi a interzis trupelor germane să intre în oraş. Ea a fost atunci sufletul acelei acţiuni populare care a făcut ca armata germană să renunţe la obiectivul pe care şi-l propusese. Încurajată de acel succes, s-a dus pe front, l-a rugat pe generalul Dragalina, care apăra Valea Jiului, să accepte încadrarea ei în armată ca soldat activ. Generalul Dragalina a acceptat şi, în felul acela, începând din octombrie 1916, ea a participat la lupte. A fost şi rănită de două ori, a doua dată destul de grav. A fost internată la spitalul din Craiova, apoi la cel din Bucureşti şi la cel din Iaşi. La Iaşi a fost vizitată de regina Maria şi cu acel prilej numele ei a început să cirucle ca o persoană cu totul deosebită. Regina Maria a fost cea care i-a adus pe patul de spital decoraţia oferită de regele Ferdinand pentru participarea şi actele de vitejie pe cursul toamnei şi iernii anului 1916 şi 1917."