Răspuns:
Zilele astea a tot plouat. O ploaie rece de-mi amintea de toamnă, deşi e vară. E aşa bine uneori să simţi picăturile de ploaie şi parcă uneori îţi vine să îţi abandonezi umbrela undeva. Să nu mai ştii de ea…
Relaţia mea cu ploaia este una complicată, dar stabilă în acelaşi timp. Ca atunci când te desparţi şi te împaci din nou. Însă ştiu sigur că ne iubim. Ador răcoarea ce o aruncă spre mine şi senzaţia ce o lasa picăturile năstruşnice pe piele. Însă, deşi nu vreau uneori să o recunosc, ploaia îmi schimbă starea. Devin mai gânditoare şi analitică.
M-am întrebat tot timpul de ce se întâmplă asta. Cercetările arată că de fapt, nu ploaia în sine poate fi cauza unei stări melancolice sau depresive, ci lipsa soarelui. În momentul în care corpul este privat de lumina lui, acesta reacţionează.
De mică am auzit bătrâni care preconizau că se schimbă vremea în funcţie de durerea pe care o simt în oase. Şi surpriză! Aşa era! Cu siguranţă uneori era o coincidenţă, însă am dat în căutările mele peste termenul de meteodependenţă sau meteosensibilitate ce reprezintă senzaţia de disconfort psihic sau fizic, generată de schimbările meteorologice. Cert este că unii oameni resimt schimbările vremii mult mai puternic decât alţii.
Meteosensibilitatea a fost dezbătută de către foarte mulţi psihologi şi clinicieni, iar părerile sunt împărţite. Unii susţin că termenul ar fi o utopie creată de către minte şi de mediul în care am trăit, în vreme ce alţii oferă tratament pentru aceasta afecţiune. Ce-i drept, încă de mici suntem bombardaţi de mesaje legate de ploaie, somn, ceai şi pătură. Îmi aduc aminte şi acum de mamaia care îmi spunea: “A venit ploaia. Să vezi ce bine te hodineşti acu’..”.
Fiecare om în parte percepe ploaia diferit. Poate într-un mod trist, indiferent sau amuzant, pentru că suntem oameni printre oameni şi în ploaie.
