este partea de vorbire care denumeste obiecta..Prin obiecte în sens larg înţelegem: fiinţe (iepure, urs), lucruri (carte, masă),plante (salcie, trandafir), fenomene (vânt, furtună), acţiuni (mişcare, invazie), relaţii (posesie, dependenţă), stări (bucurie, tristeţe), însuşiri (bunătate, frumuseţe) etc.2. Substantivele sunt cuvinte flexibile. Ele se declină, adică îşi schimbă forma după număr (singular, plural), caz (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ şi vocativ) şi determinare (substantiv determinat hotărât şi substantiv determinat nehotărât). Astfel, sistemul flexionar al substantivului include:● forma-tip (pentru majoritatea substantivelor este forma de nominativ–acuzativ, singular nearticulat; substantivul cu această formă este înregistrat în dicţionare);● formele flexionare care servesc la exprimarea categoriilor de număr, caz, determinare. Numărul maxim de forme pe care ar putea să le aibă un substantiv este de 18. În realitate, numărul lor este mult mai mic. Cauzele pot fi atât de ordin formal (multe dintre formele flexionare ale substantivului coincid, sunt omonime), cât şi de ordin semantic (un număr mare de substantive sunt defective; ele nu pot exprima anumite categorii gramaticale din cauza semnificaţiei lor; de cele mai multe ori, substantivele sunt defective de număr, fiind lipsite de posibilitatea de a marca opoziţia singular / plural:curaj (numai la sg.), miere (numai la sg.), vapori (numai la pl.), Prut (numai la sg.), Alpi (numai la pl.).3. Toate substantivele se împart în trei clase flexionare numite genuri: masculin (un băiat, un munte), feminin (o fată, o floare), neutru (un televizor, un teatru).4. În propoziţie, substantivul îndeplineşte funcţiile sintactice de subiect, atribut, nume predicativ, element predicativ suplimentar, complement direct, complement indirect şi complement circumstanţial.5. Substantivul se identifică, de obicei, cu ajutorul întrebărilor: cine este acesta / aceasta? ; ce este acesta / aceasta?
