Electronegativitatea şi electropozitivitatea sunt proprietăţi calitative ale elementelor, care sunt greu de definit cantitativ. Ele exprimă tendinţa atomilor elementelor de a atrage sau ceda electroni, transformându-se în ioni negativi şi respectiv ioni pozitivi. Elementele din grupa a 18-a au stratul electronic exterior complet ocupat, ceea ce le asigură o mare stabilitate chimică. Ele nu tind să formeze ioni sau combinaţii. Elementele celorlalte grupe tind să se transforme în ioni cu configuraţie electronică de gaz inert, pe calea cea mai scurtă: elementele cu puţini electroni în stratul exterior, cedează uşor aceşti electroni trecând în ioni pozitivi iar cele cu mulţi electroni, acceptă electroni, trecând în ioni negativi. Electronegativitatea care este în opoziţie cu electropozitivitatea creşte în perioade de la stânga la dreapta şi în grupe, de jos în sus. Cele mai electronegativ element este fluorul iar cel mai electropozitiv element este franciul. Elementele electronegative se numesc nemetale, trec uşor în ioni negativi, în stare elementară sunt gazoase sau uşor volatile, rele conducătoare de căldură şi electricitate şi sunt plasate în colţul din dreapta sus al sistemului periodic.
