Lumina rosiatica curgea in valuri fine pe norii albastrii, apoi se revarsa prin zarea de foc. O liniste calda invaluia padurea intunecata. Zice-se ca omul sfinteste locul, insa locul acesta r deja sfant. Fiecare pas mai adanc in padure trezea impresia unui animal ce te privea serios. Pasul ma pierde printre copacii batrani, lasand urma lui pe covorul neatins de frunze uscate. Nu mai stiu, nu vreau sa mai stiu unde sunt. Nu vreau sa inaintez, sa umblu absent prin padurea vesnica. Simt doar mireasma toamnei. Vad doar vapaia apusului, copacii si frunzele.
